Tramvaiele vor reveni pe Linia 6 de la jumătatea lunii aprilie. Intersecția 1 Decembrie – Vidrighin aproape gata

0
96

Lucrările de reabilitare a Bulevardului Stan Vidrighin (Buziașului) se apropie de finalizare la intersecția cu Str. 1 Decembrie 1918. Primăria Timișoara, împreună cu constructorul și societatea de transport public (STPT) estimează că circulația tramvaielor va putea fi reluată începând cu 15 aprilie. Astfel, tramvaiele de pe linia 6a și 6b vor reveni pe traseele consacrate.

“E o veste pe care cei care locuiesc sau lucrează în această zonă o așteaptă de ceva vreme. A fost un șantier greu și le mulțumesc pentru înțelegere și răbdare. După Cetății și Bogdăneștilor, e al treilea mare bulevard al Timișoarei pe care l-am modernizat integral, de la rețele subterane, linii de tramvai, carosabil, iluminat, piste de biciclete și trotuare. Urmează spațiile verzi și plantarea de arbori”, a spus primarul Dominic Fritz.

Modernizarea completă a intersecției presupune refacerea rețelelor subterane, realizarea liniei de tramvai și a rețelei de contact, refacerea trotuarelor și carosabilului, precum și introducerea unui sistem automat de macazuri. După modernizarea completă a intersecției cu Str. 1 Decembrie 1918, va fi turnat ultimul strat de asfalt dintr-un capăt al celuilalt al bulevardului, vor fi amenajate spațiile verzi, vor fi plantați copaci și va fi realizată semnalizarea rutieră.

Termenul de finalizare din contract este 30 septembrie 2024, însă lucrările sunt în avans. Dacă nu vor apărea situații neprevăzute, investiția va putea fi terminată în luna iulie, când va putea reveni pe traseul obișnuit tramvaiul 4. La finalizarea investiției, pe bulevardul Stan Vidrighin vom avea 2.860,61 mp spații verzi noi, 9.827,39 mp spații verzi modernizate, alei pietonale și trotuare modernizate pe o suprafață de 7.486 mp și 992 arbori plantați în aliniament stradal.

Municipiul Timişoara și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest au semnat contractul de finanțare nerambursabilă nr. 3/14.12.2023 pentru proiectul „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 2, Calea Stan Vidrighin – MySMIS2021-303612”, cod SMIS 161940, Programul Regional Vest 2021 – 2027.

Valoarea totală a proiectului: 101.227.978,29 lei (TVA inclus), din care cofinanțare UE 67.548.089,66 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.