Administrația județeană a finalizat recepția clădirii noii Maternități Bega, investiție derulată cu fonduri europene și construită de la zero.
Clădirea cu 4 etaje se întinde pe o suprafață de 5.434 de metri pătrați utili și va avea un total de 126 de paturi.
„Sănătatea a fost o prioritate a viziunii mele de dezvoltare a județului. Am conturat în jurul Spitalului Județean Timișoara un adevărat hub medical care va deservi cetățenii la standarde europene. Maternitatea constituie o premieră medicală extrem de importantă, fiind singura maternitate publică din Timișoara construită în ultimii 50 de ani. Este un exemplu de proiect european de succes dus la bun sfârșit de echipa mea din Consiliul Județean Timiș. Mai mult, acesta va fi singurul spital de stat care va pune la dispoziția beneficiarilor procedurile de fertilizare in vitro, de ajutor nu doar pentru timișoreni ci și pentru beneficiari din întreaga zonă de vest a țării”, a declarat președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica.
Noua maternitate va avea o secție ATI, bloc operator, săli de naștere și camere de gardă, precum și compartimente de prematuri, nou-născuți eutrofici, fertilizare in vitro, obstetrică-patologică, ginecologie, chirurgie laparoscopică și histeroscopică, obstetrică fiziologică și de spitalizare de zi. Pe etaje, sunt prevăzute spații pentru însoțitori și vizitatori.
Compartimentarea include la demisol, sectorul de primiri urgențe, vestiare și centrul de imagistică. La parter vor fi centrul de fertilizare in-vitro, secțiile ambulatoriului de specialitate și recepția, la etajele 1 și 2 sunt amplasate cabinetele de consultații pentru secțiile de obstetrică și ginecologie, precum și oficii alimentare. Blocul de naștere, secția de neonatologie și camera de gardă pentru neonatologie sunt la etajul 3, iar la ultimul etaj vor fi compartimentul de terapie intensivă cu o capacitate de 6 paturi și blocul operator. Pe toate etajele vor fi și spații de depozitare pentru lenjerie și deșeuri.
Finanțarea proiectului „Copii dincolo de frontiere – conectarea serviciilor medicale din domeniul obstetrică – ginecologie și neonatologie dintre Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brinzeu” Timișoara și Clinica de pediatrie din Szeged” a fost asigurată din mai multe surse:
• finanțare nerambursabilă FEDR: 10.280.999 euro
• Contribuție proprie CJ Timiș pentru cheltuieli neeligibile: 7.508.833 euro
• cofinanţarea de la bugetul de stat: 1.572.267 euro
• contribuție proprie CJ Timiș și Spitalul Clinic Județean la cheltuieli eligibile: 242.026 euro.
În prezent se află în derulare etapele aferente obținerii autorizației de funcționare a noii maternități, în sarcina CJ Timiș fiind intabularea clădirii și predarea spre administrare Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara după obținerea acesteia.