Aproape 100 de cluburi la o competitie extraordinară de dans în Oradea Arena

0
106

Un număr de 98 de cluburi din ţară, cu aproape o mie de dansatori, vor participa la Campionatul Naţional de dans sportiv al României ce va avea loc în perioada 3-5 martie, la Arena Oradea, simultan cu ediţia a doua a Cupei Exclusive, competiţiile fiind organizate de Federaţia Română de Dans Sportiv şi clubul Exclusive, cu ajutorul unor sponsori.

„Oradea este un centru cu tradiţie, a fost un centru de excelenţă foarte bun, cu foarte multe rezultate şi la nivel mondial, şi la nivel naţional, în istorie. Sunt câteva oraşe centre bune – Târgu Mureş, Oradea, Timişoara, Iaşi, Bucureşti. Federaţia a căutat să găsească parteneri locali, pentru că fondurile sunt insuficiente. Am ales Oradea pentru campionatul din acest an, după ce antrenorul Florin Culda şi clubul Exclusive au găsit aici parteneri care să poată susţine această competiţie, ne-au anunţat din septembrie, iar Biroul federal a fost foarte deschis şi din octombrie am creat acest parteneriat cu clubul Exclusive. Un aspect important a fost această sală nouă, practic are doi ani, care ne-a plăcut, iar oraşul are aeroport internaţional”, a declarat, într-o conferinţă de presă, secretarul Federaţiei Române de Dans Sportiv, Paul Cursaru.

Cursaru a precizat că acest Campionat Naţional va da pe lângă campionii naţionali şi reprezentanţii federaţiei care vor concura pentru România la Campionatele Mondiale şi Europene de dans sportiv, anume perechile de dansatori de pe locurile unu şi doi la categoriile de peste 14 ani.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.