Celebrând Centenarul Patriarhiei Române și în Timiș

0
42

Inspectoratul Școlar Județean Timiș a inițiat, în parteneriat cu Arhiepiscopia Timișoarei, proiectul „Credință și unitate națională”, o serie de activități menite să marcheze Centenarul Patriarhiei Române.

Acesta se desfășoară pe parcursul lunii februarie 2025 în mai multe unități de învățământ din județ.„Educația religioasă are un rol esențial în formarea tinerilor, iar acest proiect este o oportunitate de a le prezenta elevilor semnificația Centenarului Patriarhiei Române și impactul acesteia asupra istoriei noastre naționale”, a declarat prof. Daniela Buzatu, inspector pentru disciplina religie.

Activitățile incluse în program au fost organizate la mai multe unități de învățământ. Astfel, la Colegiul Economic “Francesco Severio Nitti” Timișoara (3 februarie) elevii au participat la lecția interdisciplinară “Uniți în credință, nădejde și dragoste”, susținută de profesorii Simona Perian și Bugarschi Milivoi, urmată de o expoziție de desene și fotografii cu biserici și mănăstiri din Patriarhia Română.

În cadrul Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara (4 februarie), elevii din clasa a X-a A1, vocațional învățători – educatori, au realizat prezentări PowerPoint despre Centenarul Patriarhiei, sub coordonarea doamnei profesoare de religie Adriana Pașalău. Activitatea s-a încheiat cu realizarea a 100 de stegulețe purtând simbolul centenarului, care au fost oferite cadrelor didactice și elevilor din clasa a IV-a, coordonați de profesoara Delia Tomescu. Acestea au fost distribuite fiecărei clase pentru a fi păstrate pe tot parcursul anului 2025. La această acțiune au participat doamna director, prof. Oana Miclău, doamna prof. Corina Crișan, diriginta clasei a X-a și doamna inspector de religie.

La Colegiul Tehnic „Emanuil Ungurianu” Timișoara (5 februarie) a fost organizată o dezbatere despre istoria Bisericii Ortodoxe Române, moderată de prof. Arjoca Raluca.

În municipiul Sânnicolau Mare, la Școala Gimnazială Nr. 1 „T. Bucurescu”(3-28 februarie), elevii vor participa la un cerc de pictură în cadrul căruia realizează icoane ale sfinților canonizați.

Ultimele două unități de învățământ, incluse în proiect, pentru luna februarie, sunt Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul” Timișoara și Școala Gimnazială Nr. 7 „Sfânta Maria” Timișoara (3-28 februarie), unde elevii vor crea lucrări tematice dedicate anului omagial.

„Aceste activități reprezintă o ocazie de a consolida identitatea națională și credința elevilor prin intermediul educației religioase”, a subliniat prof. Daniela Buzatu.

Proiectul continuă pe tot parcursul anului 2025, promovând valorile spirituale și culturale ale Bisericii Ortodoxe Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.