Poliția a demarat o anchetă după ce o femeie a alertat serviciul de urgență 112, anunțând că s-au auzit focuri de armă în apropierea casei sale.
Incidentul a avut loc în noaptea precedentă, puțin după ora 1.00. O femeie din Măureni a contactat poliția cărășeană pentru a le povesti ce s-a întâmplat. Aceasta a relatat agenților că persoana responsabilă pentru tiruri a părăsit ulterior locul incidentului la volanul unei mașini.
Conform cercetărilor inițiale, se pare că în noaptea respectivă un bărbat din Reșița a mers la casa femeii din comuna Măureni cu intenția de a achiziționa un televizor.
Ulterior, între cei doi s-a iscat o neînțelegere legată de plata televizorului, moment în care bărbatul a tras cu arma spre gardul locuinței femeii. Din fericire, în urma incidentului nu au existat răniți.
”La nivelul inspectoratului a fost constituită echipa operativă formată din specialiști de la Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciul Criminalistic, care împreună cu polițiști de la Poliția Orașului Bocșa s-au deplasat de urgență la fața locului”, transmite IPJ Caraș-Severin.
În scurt timp polițiștii au stabilit identitatea bărbatului bănuit, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 22 de ani, iar în cursul zilei de astăzi acesta a fost dus la audieri. De asemenea a fost depistat autoturismul folosit la comiterea faptei. De la fața locului au fost ridicate 3 tuburi de cartuș calibrul 9 mm.
În cursul zilei de astăzi au fost puse în executare 2 mandate de percheziție domiciliară în municipiul Reșița.
În urma perchezitiilor domiciliare și a controlului autoturismului folosit au fost găsite o armă letală calibrul 9 mm, deținută fără drept, 16 cartușe cu glonț și diferite obiecte contondente.
Persoana în cauză nu figurează înscrisă ca deținător legal de arme.
Bărbatul urmează a fi reținut pentru 24 de ore.
Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept.