Timișoara se va promova la Târgul de turism ce începe joi la Viena, deși Guvernul României anulase participarea standului țări nostre. Orașul se va promova însă pe cont propriu, alături de Oradea și Sibiu.
Târgul de la Viena – Ferien-Messe 2025/ Holiday Fair 2025 are loc în acest an în perioada 16-19 ianuarie. Sunt așteptați 50.000 de viziattori. Guvernul României, pe fondul crizei, a decis, prin Ministerul Economiei și Turismului, să anuleze pe ultima sută de metri participarea Timișoarei. ”Acum e momentul să accelerăm promovarea turismului românesc, nu să dăm înapoi. Am început să ne facem remarcați în publicații de specialitate, avem avantajul că nu mai sunt cozi la intrarea în țară. Timișoara merge la Viena nu doar pentru ea, ci și pentru a arăta ce are România de oferit. Continuăm munca, anul trecut am fost prezenți la târguri de top în Europa – de la Barcelona la Berlin și de la Londra la Frankfurt”, spune primarul Dominic Fritz.
Orașul însă va fi prezent prin Organizația de Management a Destinației, care ține foarte mult la promovarea ”micii Viene” în cea originală. ”Austria e o piață-cheie pentru noi. Viena este o oportunitate pe care nu o puteam rata. Avem legături directe cu Austria prin colaborări constante și evenimente organizate acolo. În aceste zile, până la primăvară, toți călătorii prin Viena spre aeroport sau spre Budapesta, pot vedea un material outdoor de 40 de metri pătrați cu o invitație la vizitarea orașului nostru. Timișoara e o destinație interesantă pentru austrieci, așa că vom profita din plin de acest târg”, spune directoarea OMD, Laura Boldovici.
Anul trecut, Timișoara a fost prezentă la câteva din cele mai mari târguri de profil pentru promovarea turistică a orașului: Târgul de Turism al României – București, Le Salon Mondial du Tourisme – Paris, ITB Berlin, World Travel Market – Londra, IBTM Barcelona, TTG Rimini, IMEX Frankfurt.