Secția Obstetrică Ginecologie a Spitalului Municipal intră în reabilitare

0
349

spital municipal

Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal din Timișoara va fi extinsă și modernizată cu aparate noi. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Municipiul Timisoara au semnat contractul de finanţare. Banii provin de la bugetul local, bugetul de stat şi Fondul European pentru Dezvoltare  Regională prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.

Lucrările urmează să înceapă în următoarele săptămâni. La parterul clădirii principale a spitalului funcționează Unitatea de Primire Urgențe, care prezintă mai multe disfunctionalități: accesul principal al spitalului coincide cu sala de așteptare și spațiul de primire/triaj a pacienților funcționează în spații dezvoltate lateral față de intrarea principală, fără a exista o comunicare între acestea. Pentru realizarea obiectivului se propune dezvoltarea unui corp de clădire parter în curtea actuală, precum și amenajarea și reconfigurarea spațiilor existente. Alimentarea pentru instalațiile necesare se va face de la racordul existent al întregii clădiri. Astfel, proiectul propune amenajarea unui ambulatoriu pentru spital complet funcţional, cu o suprafaţă totală utilă de 612 mp, acoperind atât parterul cât şi demisolul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara cu un număr de 14 cabinete, respectiv 1 cabinet obstetrică, 1 cabinet neonatologie, 4 cabinete obstetrică – ginecologie, 8 cabinete ginecologie şi spaţii anexe, inclusiv cameră de sterilizare şi sală de tratamente.“Se reabilitează cabinetele existente și se crează alte cabinete. Acestea vor fi dotate cu toate echipamentele necesare în activitatea ambulatorie a spitalului”, spune Olimpia Oprea, medic primar Obstetrică – ginecologie.

Din cele 14 cabinete propuse, 7 cabinete se vor reabilita,  moderniza, echipa şi dota, iar 7 cabinete noi vor fi amenajate,  echipate şi dotate. Din grupurile sanitare pentru pacienţi 1 grup sanitar va fi amenajat pentru persoane cu dizabilităţi fizice şi 1 grup sanitar va fi amenajat pentru copii.

Termenul de finalizare a lucrărilor de la Obstetrică Ginecologie este sfârșitul lunii septembrie.

DSC_0137 DSC_0149 DSC_0152 DSC_0153 DSC_0158 DSC_0163 DSC_0170

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.