Adrian Orza acuză administrația Ciuhandu pentru modul în care arată Piața Libertății. Consilierul local independent Adrian Orza nu e încântat de modul în care se conturează Piața Libertății, considerând că edilul Nicolae Robu nu este vinovat pentru lipsa vegetației.
Fostul viceprimar Adrian Orza speră ca situația să fie rezolvată cu un mobilier stradal adecvat. „Eu nu sunt de acord cu piețele minerale, adică fără vegetație la sol și poate cu arbori. Foarte multă lume, și pe bună dreptate, este nemulțumită, pentru că s-a obișnuit cu forma inițială. Totuși, ea poate fi corectată cu un mobilier stradal bine pus la punct. Primăria a avut discuții cu cei de la Dezvoltare și, pe presiunea legată de finanțare, s-a acceptat forma de piață minerală. Direcția de Mediu nu a fost de acord cu felul în care arată acum”, spune Adrian Orza.
Potrivit lui Adrian Orza, proiectul viza refacerea dalajului şi a reţelei edilitare subterane de comunicaţii IT. El a precizat că documentaţia pentru licitaţie a fost depusă în 3 mai 2012, la ANRMAP, pentru schimbarea întregului centru istoric. Astfel ca lucrările trebuiau incepute la sfarsitul anului 2012, dar au început un an mai târziu.
Amenajarea Pieței Libertății a creat controverse în rândul timișorenilor și peisagiștilor nemultumiți că au dispărut copacii. Vă reamintim că Asociația Peisagiștilor din România – AsoP, Filiala Teritorială Vest a trimis în luna decembrie a anului trecut o adresă Uniunii Europene, Direcției Generale Mediu, prin care au solicitat urmărirea de urgență a proiectului “Reabilitarea spațiilor publice din centrul istoric al Timișoarei”. Potrivit președintelui asociației, Andrei Condoroș, se cere în special o atenție asupra lucrărilor din Piața Libertății, care în mai puțin de doi ani a pierdut 90% din fondul dendrologic, în ciuda propunerii de arhitectură aprobate prin cererea de finanțare, care proteja acest fond verde valoros.
În prezent, lucrările sunt în grafic. Astfel că acum muncitorii mai au de terminat pavajul, iar apoi se va monta un sistem de bănci. Conform proiectului, Piața Libertății va fi pavată cu piatră naturală și cărămidă clincherizată, în cercuri concentrice.