Intitulată „O călătorie culturală în pământurile Banatului”, expoziția de la UVT Art Center din Timișoara oferă o privire detaliată asupra metodelor tradiționale de prelucrare și utilizare a pământului în construcții. Evenimentul include fotografii, filme, mostre de materiale și texturi care ilustrează patru tehnici constructive realizate cu pământuri locale.
Unul dintre elementele centrale ale expoziției este un film documentar realizat în cadrul Școlii de Vară Regio Earth 2026, care surprinde activitățile participanților și procesul de învățare din timpul atelierelor.
Cercetarea a fost axată pe culturile constructive din Câmpia Banatului, Dealurile Lipovei și Dealurile Făgetului, continuând cu activități la Timișoara, la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest. Proiectul este derulat de Asociația My Banat, împreună cu Atelier Terrapia și UVT, fiind cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Expoziția este deschisă vizitatorilor în perioada 20-30 octombrie, de luni până vineri, între orele 10 și 18, și poate fi vizitată gratuit. Participarea la vernisaj necesită completarea unui formular de înscriere disponibil pe site-ul Regio Earth.
Sursa foto: www.tion.ro












