Pompierii din cadrul Detașamentului Reșița au realizat o intervenție spectaculoasă în această după-amiază, după ce au fost alertați printr-un apel la 112 despre căderea unui minor într-o fântână din Reșița. La fața locului s-au mobilizat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD de tip B2 pentru a oferi primul ajutor medical.
La sosirea echipajelor, băiatul, un minor în vârstă de 14 ani, se afla într-o fântână adâncă de aproximativ patru metri, acoperit cu pământ până la brâu. Deși situația era critică, acesta era conștient. Datorită tehnicii specifice de extragere utilizate de salvatori și acțiunii coordonate, riscurile de surpare a pământului au fost eliminate, iar intervenția s-a finalizat cu succes.
Băiatul a fost scos în viață, conștient și cooperant, fiind ulterior transportat cu ambulanța SMURD la unitatea de primiri urgențe a spitalului din Reșița pentru evaluări medicale amănunțite. Poliția reșițeană a demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul, suspectându-se că băiatul a intrat în fântână pentru a o curăța, moment în care pietrele s-ar fi surpat peste el.
Sursa foto: expressdebanat.ro












