Multe probleme în şcoli, Poliţia încearcă să le prevină

0
38

Poliția Română acționează permanent, la nivel național, pentru creşterea gradului de siguranţă în şcoli, inclusiv pentru reducerea violenței fizice și psihologice (bullying), cu implicarea celorlalte instituții ale statului, cu competențe în domeniu.

Prioritatea Poliției Române în domeniul prevenirii criminalității este prevenirea infracțiunilor contra persoanei, cu accent pe prevenirea victimizării categoriilor vulnerabile, în special minori.

În luna septembrie 2022, de la începutul anului școlar 2022- 2023, au fost sesizate 373 de infracțiuni (294 în mediul urban și 79 în mediul rural), dintre care 340 săvârșite în incinta unităților de învățământ și 33 în zona adiacentă acestora.

Dintre infracțiunile sesizate, cele mai multe au fost 232 de lovire sau alte violențe (180 în mediul urban și 52 în mediul rural), dintre care 209 în incinta unităților de învățământ și 23 în zona adiacentă acestora, 43 de infracțiuni de furt (37 în mediul urban și 6 în mediul rural), dintre care 39 în incinta unităților de învățământ și 4 în zona adiacentă acestora și 20 de infracțiuni de port sau folosire de obiecte periculoase (18 în mediul urban și 2 în mediul rural), toate în incinta unităților de învățământ.

Alte 29 de infracțiuni constatate, în luna septembrie 2022, au fost 23 de purtare abuzivă (22 în incinta unităților de învățământ și una în zona adiacentă), 2 de neglijență în serviciu (ambele în incinta unităților de învățământ), una de abuz în serviciu și 3 alte infracțiuni, toate în incinta unităților de învățământ.

În ceea ce privește victimele infracțiunilor sesizate, din totalul de 330 de persoane, 290 au fost elevi, 14 cadre didactice și 4 aparținători ai elevilor, iar ca posibili autori ai infracțiunilor, din totalul de 321, 285 au fost elevi, 5 cadre didactice și 21 de aparținători.

De asemenea, în luna septembrie, polițiștii au intervenit la 94 de apeluri la S.N.U.A.U. 112, dintre care 83 au fost confirmate (68 în mediul urban și 26 în mediul urban), 82 în incinta unităților de învățământ și 12 în zona adiacentă acestora și au aplicat 179 de sancțiuni contravenționale, 42 dintre acestea pentru încălcări ale prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Pentru creşterea gradului de siguranţă şcolară, în luna septembrie a anului școlar 2022 – 2023, la nivel național, structurile Poliției Române, în cadrul a 908 planuri de acțiune, au organizat 2.633 de acțiuni, dintre care 410 pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, 306 pe linia absenteismului și abandonului școlar și 1.917 în domeniul rutier.

Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității și Direcția Siguranță Școlară, precum și structurile similare de la nivel teritorial au desfășurat activități preventive atât în școli, cât și în afara acestora.

Au fost organizate 4.254 de activități cu caracter informativ – preventiv adresate elevilor, în cadrul orelor de curs la care au fost abordate tematici de natură juridică, din care 1.047 privind prevenirea delicvenței juvenile, 986 privind prevenirea infracțiunilor comise cu violență, 804 privind respectarea regimului rutier, 605 despre bullying și cyberbullying, 448 privind prevenirea consumului de droguri, 240 despre infracțiunile contra patrimoniului și 124 cu referire la prevenirea traficului de persoane.

 

zonia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.