Accident spectaculos și periculos în această dimineață pe autostrada A1, în apropiere de Topolovățu Mare. O autoutilitară a intrat în plin într-un camion aflat în zona de lucrări rutiere, iar furgoneta a fost practic distrusă în impact.
Incidentul a avut loc în jurul orei 10:00, pe sensul Margina – Timișoara. Potrivit primelor informații, șoferul unei autoutilitare nu a observat la timp camionul încărcat cu pietriș, oprit pentru lucrări de întreținere a carosabilului, și l-a lovit frontal.
Intervenție de urgență:
Pompierii din cadrul Detașamentului Lugoj au intervenit rapid, trimițând la fața locului o autospecială de primă intervenție, una de descarcerare și șase salvatori. Șoferul furgonetei, care a rămas prins între fiare, a fost descarcerat în siguranță. A fost preluat conștient și cooperant, apoi transportat la spital pen
tru îngrijiri medicale.
Șoferul camionului nu a fost rănit, însă, conform procedurii, poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Traficul în zonă a fost restricționat temporar pe durata intervenției.