Vești bune pentru iubitorii de ciclism și drumeții transfrontaliere! Începând de mâine, 23 mai, punctul de trecere temporară a frontierei de la Uivar va fi din nou redeschis, oferind posibilitatea de a pedala de la Timișoara la Zrenjanin, pe spectaculosul traseu de pe malul canalului Bega.
Punctul vamal va funcționa zilnic, între 23 și 25 mai, în intervalul orar 08:00 – 20:00. Așadar, excursioniștii trebuie să își planifice bine traseul: fie se întorc în aceeași zi, fie optează pentru o noapte de cazare în Serbia.
Pentru a putea trece frontiera, este obligatoriu să aveți asupra voastră:
-
Carte de identitate sau pașaport valabil
-
Documente de călătorie pentru minori (acolo unde este cazul)
Această deschidere temporară este una dintre puținele ocazii din an în care se poate face traversarea frontierei pe bicicletă, direct pe pista de pe malul Begăi – un traseu pitoresc, iubit atât de timișoreni, cât și de vecinii sârbi.
Mai multe voci din administrația locală susțin deschiderea permanentă a acestui punct de trecere, care ar putea deveni o veritabilă poartă turistică și sportivă între România și Serbia, dacă autoritățile județene vor amenaja un punct vamal permanent pe pistă.
Până atunci, ai trei zile la dispoziție să profiți de această oportunitate unică și să explorezi, pe două roți, una dintre cele mai frumoase rute transfrontaliere din vestul României.