Timișorenii și nu numai pot să-și facă de săptămâna aceasta analizele de sânge gratuit și în cadrul laboratorului de la Spitalul Clinic de Boli infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș”. Acreditarea RENAR permite aucm aceste investigații fără plată și pentru cei în regim ambulatoriu.
Acreditarea RENAR oferă garanții și celor internați, căci analizele vorfi recunoscute în multe țări. ”Pentru pacienți, acreditarea RENAR înseamnă, de fapt, o garanție că analizele efectuate sunt precise și conforme cu cele mai înalte standarde internaționale. Mai mult, această acreditare RENAR este recunoscută în toată Europa, dar și în America, ceea ce înseamnă că rezultatul dat de laboratorul nostru este acceptat și în străinătate fără a necesară repetarea testelor. Acuratețea rezultatelor depinde de echipamentele din dotarea laboratorului, de metoda de lucru, de sistemele de prelucrare, dar și de modul de recoltare a probelor biologice. Faptul că suntem acreditați RENAR înseamnă, de fapt, câștigarea încrederii pacientului că rezultatul buletinului reflectă realitatea biologică”, a declarat Elena Hogea, meciul șef de laborator de la spital.
Unele analize vor fi și contra cost, dar cele de bază vor fi gratuite, cu trimitere. ”Vorbim, în general, despre analizele uzuale. Cele de hematologie, biochimie, imunologie și microbiologie. De la hemoleucogramă completă la glicemie, colesterol, trigliceride, Proteina C Reactivă, PSA – antigenul prostatic, creatinină serică, examenul complet de urină, TGO, TGP, calciu. Sunt doar câteva exemple. Numărul lor este, evident, mai mare. Sunt însă și analize specifice, care nu sunt în contractul cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și care se pot achita separat. După mulți ani în care erau făcute analize gratuite doar pacienților unității sanitare, acum am deschis laboratorul pentru toată lumea. Cei care vor să își facă analizele trebuie însă să țină cont că în cazul multor teste nu se mănâncă și nu se consuma lichide, în afară de apă, cu circa 8 până la 12 ore înainte”, a mai precizat Hogea.
Recoltările se fac de luni până vineri, între 8-10. Este nevoie să aveți o trimitere de la emdicul de familie sau specialist, buletinul și cardul de sănătate. este necesară și programarea preabailă, care se poate face de luni până vineri, între orele 8-15 la numerele 0759063395 și 0759026866.