Urmărire ca-n filme în județul Caraș-Severin: o femeie și-a pierdut viața după ce a fugit de poliție și a provocat un accident frontal

0
13

Azi-noapte, la ora 23:40, polițiștii din Caransebeș au fost sesizați cu privire la pătrunderea unor persoane necunoscute într-o locuință din municipiu, în timp ce proprietarii se aflau plecați. Cei bănuiți ar fi fugit de la fața locului cu un autoturism înmatriculat în județul Timiș.

În aceeași noapte, polițiștii au observat autoturismul suspect circulând pe Calea Severinului, în direcția Buchin, și au pornit în urmărirea acestuia, folosind semnalele acustice și luminoase.
După aproximativ 2 kilometri, autoturismul a oprit pe partea dreaptă a drumului. În momentul în care polițiștii au coborât din autospecială, șoferița – o femeie de 41 de ani – a blocat portierele și a refuzat să colaboreze, accelerând brusc și acroșând autospeciala de poliție în timp ce o depășea prin dreapta.

Polițiștii au continuat urmărirea și au cerut sprijinul altor echipaje din teren. Mașina urmărită și-a continuat deplasarea până în localitatea Armeniș, unde a trecut peste un dispozitiv „spike” amplasat de un echipaj rutier, care i-a perforat pneurile.

Deși avea anvelopele avariate, autoturismul a mai rulat aproximativ 2 kilometri, după care a depășit o coloană de mașini încălcând marcajul continuu și a intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule care circula regulamentar.

În urma impactului, șoferița a decedat pe loc, iar pasagera din mașină a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele acestui incident dramatic.