SCM USV Timișoara debutează în Liga de Rugby cu un meci acasă contra Rapid București

0
28

SCM USV Timișoara pornește la drum în noul sezon al Ligii de Rugby cu un meci disputat pe teren propriu. Alb-violeții vor întâlni Rapid București vineri, 4 aprilie, de la ora 16:00, într-un duel ce promite spectacol pentru fani.

Start de sezon cu trofeu pentru echipa timișoreană formația antrenată de Mugurel Preda și Valentin Popârlan a debutat deja cu succes în acest an competițional, reușind să cucerească Supercupa României. Sâmbătă, 29 martie, SCM USV Timișoara s-a impus la limită, scor 29-28, în fața celor de la Dinamo București, chiar pe terenul adversarilor.

Antrenorul principal, Mugur Preda, a subliniat obiectivele echipei în acest sezon: „Fiecare meci îl abordăm la victorie. Ne batem pentru fiecare trofeu. Se poate să devenim o echipă dominantă, de asta am și adus jucătorii noi, ca să ne dublăm posturile, însă celelalte echipe se întăresc și ele. Vom vedea la sfârșitul sezonului ce se va întâmpla. Cel mai mult contează fazele finale. Meciurile din sezonul regular sunt importante pentru a-ți asigura semifinala acasă, dar fazele finale, play-off-ul, sunt esențiale.”

Supercupa României, prezentată fanilor

După victoria entuziasmantă din Supercupa României, trofeul a fost prezentat suporterilor duminică, 30 martie, în Piața Libertății. Cei prezenți au avut ocazia să admire cupa, să facă poze și să interacționeze cu jucătorii care au adus cel de-al 15-lea trofeu din istoria rugbiului timișorean.

Meci cu acces liber pentru suporteri

Suporterii sunt invitați să susțină echipa la primul meci din Liga de Rugby, având acces gratuit pe stadion. SCM USV Timișoara își dorește un start convingător în competiție, iar atmosfera din tribune va fi un atu important pentru echipă.