Consiliul Național al Rectorilor (CNR) este o structură reprezentativă pentru învățământul universitar din România care reunește marea majoritate a universităților de stat și private, partener principal de dialog al universităților românești în relația cu Ministerul Educației, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, dar și cu alte structuri de interes în raport cu instituțiile de învățământ superior din România.
În cadrul întâlnirii CNR desfășurată la Cluj-Napoca, în perioada 25 – 27 iulie 2024, s-au derulat alegeri pentru conducerea CNR, pentru un mandat de 5 ani, similar duratei mandatelor de rector prevăzute prin noua lege a învățământului superior. Conducerea CNR va fi asigurată în următorii 5 ani de către prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, iar prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT, își va continua activitatea în cadrul structurii de conducere CNR, în calitate de vicepreședinte, pentru încă un mandat, fiind singurul reprezentant al învățământului superior timișorean prezent în Biroul CNR, forul de conducere al acestei structuri.
Prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT: „Pentru acest mandat îmi propun să valorific experiența pe care am câștigat-o în calitate de consilier al primului ministru Nicolae Ciucă și al ministrului Cătălin Predoiu, pe probleme ce vizează prezența universităților românești în alianțele universitare europene și să transferăm toate bunele practici dobandite de cele 21 universități din România, membre ale alianțelor europene, înspre întregul ecosistem academic din țară.”