Zone din 12 judeţe, inclusiv Capitala, vor intra duminică dimineaţa sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, avertizarea fiind valabilă până marţi dimineaţa.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 9 iunie, ora 10:00 – 11 iunie, ora 10:00, în zona de câmpie şi podiş a Munteniei şi local în Oltenia, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, maximele se vor situa, în general, între 35 şi 37 de grade, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Judeţele aflate sub Cod portocaliu, unele total iar altele parţial, sunt: Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.
Meteorologii avertizează că temperaturile se vor menţine deosebit de ridicate şi în zilele următoare, îndeosebi în regiunile sudice şi sud-estice.
De asemenea, ANM a emis pentru aceeaşi perioadă şi o atenţionare Cod galben de disconfort termic şi temperaturi ridicate în cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogea continentală, nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei şi sudul Banatului. În aceste zone se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa între 30 şi 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unităţi. Totodată, pe alocuri nopţile vor fi tropicale, temperaturile minime atingând şi depăşind uşor 20 de grade.
Judeţele afectate sunt: Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Tulcea şi Constanţa, unele dintre ele în totalitate iar altele doar parţial.