Portalul Unic, pentru a nu se mai pierde timpul la ghişee

0
86

Miercuri, 28 februarie 2024, Primăria Municipiului Timișoara lansează Portalul Unic, o platformă complexă de servicii digitale pentru timișoreni, care asigură interacțiunea cu Municipalitatea într-un mod accesibil și intuitiv. Odată cu lansarea Portalului Unic, modul implicit de interacțiune cu Primăria Timișoara devine cel digital.

În cadrul evenimentului de la Cinema Timiș, va avea loc și o dezbatere despre digitalizarea Timișoarei și a României la care vor participa: primarul Dominic Fritz, General Manager Microsoft România, Bogdan Putinică, General Manager ETA2U, Stelian Câmpianu, Head of Big Data & Security, Eviden Technologies România, Ovidiu Dan și consilierul personal al primarului Timișoarei pentru digitalizare, Valentin Mureșan, moderator, Silvia Fierăscu, cercetător la Universitatea de Vest Timișoara.

Accesul în sală este permis doar în urma înscrierii pe https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSd7icl5FK_YMaQhhhmnOEohy5IdmFMUfnqoe56ag00wzeQ0dA/viewform, în limita locurilor disponibile. Evenimentul începe la ora 17:30.

„În ultimii 3 ani, cu o echipă de excelenți profesioniști am început digitalizarea Primăriei Timișoara și recuperarea decalajelor uriașe între nivelul serviciilor digitale oferite de administrație timișorenilor, comparativ cu mediul privat. E un proces care continuă, dar mă bucur că am ajuns în punctul în care putem să le oferim timișorenilor servicii moderne, adaptate secolului în care trăim și să reducem drastic timpul pe care îl pierd de la un ghișeu la altul”, a spus primarul Dominic Fritz.

Odată cu lansarea Portalul Unic, peste 300 de tipuri de cereri, precum și plata taxelor și impozitelor va fi posibilă fără deplasare la ghișeu. Fiecare cetățean al orașului își poate crea o identitate digitală unică recunoscută la nivel național (ROeID), prin intermediul căreia va putea accesa serviciile oferite de Primărie și își va putea gestiona dosarul unic personal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.