Ninge în Banatul Montan şi drumurile spre Semenic şi Muntele Mic sunt închise

0
67

A venit cu adevărat iarna în Banatul Montan, unde în ultimele ore s-a aşternut un strat consistent de zăpadă. Se circulă în condiţii grele, iar unele drumuri sunt închise.

Începând cu ora 14.00, circulația rutieră este închisă pe DJ 582E, tronson Popas Prislop- Stațiunea Semenic, respectiv DJ 608A tronson Telescaun- Stațiunea Muntele Mic, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile- ninsoare abundentă și viscol.

Restricția de circulație va rămâne în vigoare până la remedierea situației și desfășurarea traficului rutier în condiții de siguranţă.

În acest moment nu sunt autovehicule sau persoane blocate pe traseu.

Înainte de a pleca la drum, trebuie să vă informați în legătură cu situația de trafic din zonele pe care urmează să le tranzitați și să respectaţi restricțiile de circulație impuse, semnalizarea rutieră, precum și semnalele polițiștilor rutieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.