Cuţitarul din Parcul de Crăciun

0
63

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Intervenție Rapidă au acționat sâmbătă seara, în jurul orei 21.00, în zona centrală a orașului, pentru a aplana un conflict izbucnit între un vânzător și un client al unei societăți de la Târgul de Crăciun.

Polițiștii locali au fost direcționați de Dispeceratul Poliției Locale în zona Modex, unde un bărbat a fost reclamat de un vânzător că l-ar fi amenințat cu cuțitul, nemulțumit de produsul pe care acesta i l-a comercializat. Trecând la identificarea acestuia, s-a constatat că persoana se numește B.V., de 52 de ani, din Timișoara. La fața locului a fost găsit și cuțitul, de care bărbatul a încercat să scape aruncându-l la mică distanță de căsuțele cu mâncare.

Cel în cauză a fost predat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.