Banat Brunch ajunge în Lunca Mureşului la Secusigiu

0
61

Proiect Banat Brunch ajunge acum acolo unde se întâlnesc Banatul cu Ardealul, în Lunca Mureşului, la Secusigiu. Doritorii sunt așteptați, pe 25 noiembrie, să descopere bucătăria și bunătățile localității arădene.

”Români, sârbi, maghiari și germani au vorbit, prin bucătării, aceeași limbă. A pământurilor bogate de cernoziom ce i-a făcut renumiți pentru multe, iar între toate, roșiile, duhanul sau piparca, mai ales. Vă așteptăm înaintea iernii la Secusigiu să vă încălziți cu o zamă de părădaică, așa cum numai cei din «Secu» știu să facă! Și să aflați povestea lui Măicuța și lumina care astăzi îi călăuzește pe copiii ei să-i împartă mai departe bunătatea”, spun organizatorii.

Evenimentul este organizat de ”Asociația de la Măicuța”, cu sprijinul comunității locale și în colaborare cu Asociația My Banat, iar donațiile făcute pentru participarea la acest brunch, organizat în premieră la Secusigiu, vor fi folosite în totalitate pentru organizarea unor ateliere de fotografie cu copiii din localitate. Imaginile rezultate vor fi cuprinse într-o expoziție foto despre localitate.

Cei interesați se pot înscrie la eveniment făcând o donație de 100 RON/persoană în contul RO37BTRLRONCRT0663869901 deschis la Banca Transilvania, cu precizarea “Donație pentru Asociația De la Măicuța”.

Copiii în vârstă de până la 7 ani participă gratuit.

Meniu și program

Sâmbătă, 25 noiembrie, Secusigiu

Căminul Cultural

11,00 – Deschidere și prezentare gazde – Asociația “De la Măicuța”

11,00 – 13,00 – Experiențe culinare locale

Aperitive

Platou de șoancă cu mere

Platou cu cârnați, șfarcă și călbășete de casă făcute de Gelu din Secusigiu

Platou cu brânză de oaie de la ciobanul Doru a lu’ Monică

Clisă fiartă

Ouă găigană

Ouă fierte

Zacuscă

Pâine de Pecica cu smântână și miere de stup

Platou cu legume de toamnă

Pâine de la Pecica

Colac local

Preparate calde

Zamă de părădaică cu cârnați și cu ouă

Zamă de părădaică

Cornorăți

Căurmă de porc (Popricaș de porc)

Crumpi pe cipsie cu ludaie

Crumpi pe cipsie cu ludaie, călbășete și șfarcă (Cartofi în tavă cu dovleac, caltaboș și tobă)

Murături de toamnă – gogoșari din Secusigiu, ardei și salată de varză

Desert

Turce cu gem și zahăr

Cornulețe

Prăjitură cu mere

Prăjitură cu brânză dulce

Băuturi

Ceai din plante locale – tei și mentă

Vin fiert

Cafea

Apă de la fântână

13,00 – 15,00 – Vizite ghidate

Vizită la Mănăstirea din Bezdin, mănăstire a comunității sârbe – transport asigurat de comunitatea locală

Vizită ghidată la Biserica Ortodoxă din Secusigiu cu Părintele Horia

Tur ghidat de arhitectură locală cu studenții de la Facultatea de Arhitectură Timișoara

Vizită la Casa lui Măicuța și degustare de ceai de mușețel cu miere

15,00 – Întoarcere la Căminul cultural

11, 00 – 15,00 – Activități și ateliere în Căminul cultural

Poveștile satului cu locuitorii comunei

Atelier de brodat costume populare cu membrii www.toaleromanesti.ro

Vorbire în grai bănățean- prezentarea colecției de costume populare locale – Amalia Stoica

Mini-târg de produse locale – producători din Secusigiu, miere din Satu Mare, pâine de la Pecica, mere de la Felnac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.