Polițiștii timișeni s-au aflat printre tineri cu scopul de a veni în sprijinul acestora cu informații referitoare la procedura de admitere în școlile de poliție.
Până pe data de 5 noiembrie 2023 (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică), toți cei care doresc să devină polițiști se pot înscrie, exclusiv în format electronic, la concursul organizat pentru o nouă sesiune de admitere la școlile de agenți de poliție de la Câmpina și Cluj-Napoca.
Dintre cele 1.640 de posturi, 1.340 sunt la Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina și 300 la Şcoala de Agenţi de Poliţie Septimiu Mureşan Cluj-Napoca.
PRINCIPALELE INFORMAȚII CU PRIVIRE LA ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CONCURSURILOR DE ADMITERE:
• În perioada 18 octombrie – 05 noiembrie 2023 (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică), candidații cu domiciliul sau reședința în Timiș pot depune cererile de înscriere, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail resurseumane@tm.politiaromana.ro.
• Depunerea documentelor pentru dosarul de recrutare – până la data de 24 noiembrie;
• Evaluarea psihologică a candidaților se realizează în conformitate cu Dispoziția directorului Centrului de Psihosociologie al MAI, potrivit planificării întocmite împreună cu structurile cu atribuții de recrutare.
• Susținerea probei de evaluare a performanței fizice – în perioada 7–13 decembrie 2023;
• Susținerea probei de evaluare a cunoștințelor –16 decembrie 2023.