Aproximativ 2.700.000 au început luni cursurile anului şcolar 2023 – 2024, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. 100.000 de elevi au păşit în clase în judeţul Timiş.
Anul şcolar 2023-2024 începe la data de 11 septembrie 2023, se încheie la data de 21 iunie 2024 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri.
Prin excepţie, se stabilesc următoarele: pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 7 iunie 2024, iar pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 14 iunie 2024.
Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 28 iunie 2024.
Anul şcolar care a începe luni se structurează, pe intervale de cursuri şi intervale de vacanţă, astfel:
intervale de cursuri – de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023;
de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023;
de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al
municipiului Bucureşti, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educaţiei, cu părinţii/reprezentanţii legali ai acestora şi cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităţilor de învăţământ;
de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz, până vineri,
26 aprilie 2024;
de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024;
Intervalele de vacanţă sunt programate astfel:
de sâmbătă, 28 octombrie 2023, până duminică, 5 noiembrie 2023;
de sâmbătă, 23 decembrie 2023, până duminică, 7 ianuarie 2024;
o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 12 februarie-3 martie 2024;
de sâmbătă, 27 aprilie 2024, până marţi, 7 mai 2024;
de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024.
În ziua de 5 octombrie 2023 – Ziua internaţională a educaţiei şi în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.
Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 11 septembrie 2023-26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.