Dosar penal sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra animalelor

0
99

12 câini au fost salvați de polițiști și introduși într-un adăpost autorizat, în urma unui control ce a avut loc ieri, în comuna Hărău.

La data de 12 iulie 2023, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Hunedoara au desfășurat o activitate de control la domiciliul unui bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Hărău.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că cel în cauză a aplicat rele tratamente față de 12 animale din specia canină, prin înfometarea și privarea acestora de libertate de mișcare și asistență medicală, iar în perioada 1 -12 iulie 2023 a ucis cu intenție două animale din specia canină, pe care le-a deținut în curtea locuinței.

De asemenea, polițiștii au stabilit că bărbatul, în perioada 2021 – 2023, a săvârșit intervenții chirurgicale pentru modificarea aspectului unui animal din specia canină, rasa Kangal (femelă, neidentificată prin microcipare), prin cuparea urechilor.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de schingiuirea animalelor, uciderea animalelor cu intenție, fără drept și intervenții chirugicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale..

Polițiștii au stabilit că cele 12 exemplare canine, de diferite rase sau metiși (dintre care 3 aparțin unor rase considerate de legislația în vigoare ca fiind periculoase) era deținute în condiții improprii de bărbat, în vederea înmulțirii și a comercializării ilegale.

La finalizarea controlului, polițiștii au luat măsura plasării într-un adăpost autorizat pentru protecția animalelor a celor 12 câini (conform prevederilor Legii 205/2004, republicată).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.