Unirea mică, visul românilor de pretutindeni prindea contur

0
5

Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

Procesul a început odată cu adoptarea Regulamentelor Organice între 1831-1832 în Muntenia și Moldova, care stipulau necesitatea unificării politice, urmate de acorduri vamale între 1833 și 1835 și lichidarea posturilor vamale între cele două țări începând cu 1 ianuarie 1848, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, act care a adus cele două state într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată de succesorul său, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

Colonelul Alexandru Ioan Cuza, domn al Principatelor Unite a fost nu doar o personalitate istorică unificatoare, dar şi, la fel de important, una reformatoare. Reformele lui Cuza au vizat sistemul politic, sistemul sanitar, instituția Poștei, armata, Biserica, învățământul, justiția, fiscalitatea, serviciul vamal etc.

Tot în timpul domniei lui Cuza au fost înființate primele două universități românești: la Iaşi, în 1860 şi la București, în 1864.

Program 24 ianuarie la Timişoara

Ca în fiecare an de 24 ianuarie, în Timişoara ceremonia militară și religioasă va fi organizată la monumentul lui Alexandru Ioan Cuza situat în fața sediului Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, conform următorului program:

10:00 – 10:05: Realizarea dispozitivului și întâmpinarea persoanei oficiale:

– prezentarea onorului;

– salutarea Drapelului de Luptă;

– ocuparea locului în dispozitiv;

– intonarea Imnului Național al României.

zonia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.