O poveste alb-violetă cu o Mamă iubitoare, un copil frumos şi deştept şi un tată vitreg

0
311

A fost odată POLITEHNICA TIMISOARA, să-i spunem MAMĂ.

MAMA avea o mulțime de iubitori (spectatori), să le spunem COPIL. Mama era singură cu COPILUL, iar într-o zi a intrat într-un concubinaj cu domnul M.I., să-i spuem TATĂL VITREG.

TATĂL VITREG avea o mulţime de bani, a ajutat-o pe mamă să iasă din sărăcie, a dus-o să viziteze Europa împreună cu COPILUL ei, a adus tot timpul dulciuri acasă, prăjituri la COPIL, ba chiar şi vreo 4 torturi în anii 2006-2007, de două ori în 2008-2009 şi în anul 2010-2011. Dar niciodată nu a pus cireaşa în vârful tortului. Cu toate astea COPILUL o iubea pe MAMA sa şi îl respecta pe TATĂL VITREG.

Într-o zi MAMA avea probleme la F.R.F. – să-i spunem LOCUL DE MUNCĂ (CORPORAȚIE), iar în urma problemelor a fost dată afară în anul 2011.

TATĂL VITREG i-a fost alături următorul an 2011-2012 şi a susținut-o să ajungă din nou să promoveze unde îi era locul ei cel mai bine, dar şefii CORPORAȚIEI au decis să nu o promoveze că aşa vor muşchii lor.

TATĂL VITREG nu a mai suportat ce se întâmplă cu MAMA şi a decis să-i pună capăt relației.
COPILUL l-a rugat din toate puterile să o lase pe MAMA în viață chiar dacă rămâne retrogradată în CORPORAȚIE.

TATĂL VITREG nici nu a vrut să audă şi cu un ultim răspuns pentru oraş şi culori, i-a infipt un cuțit în inimă MAMEI, punându-i capăt vieții atât de frumoase în cei 91 de ani.

COPILUL a rămas orfan.

După 8 ani petrecuți la închisoare, TATĂL VITREG este iar liber.
Dilema COPILULUI:
– să îl ierte pe TATĂL VITREG, pentru că l-a plimbat prin Europa şi i-a dăruit prajituri şi 4 torturi? Sau să îl urască pentru că l-a lăsat orfan?

Poveste text – DANI ILIOIU, un suporter alb-violet

zonia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.