Grindeanu, audiat la DNA în dosarul numirilor de la vârful CFR

0
5

Ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost audiat la DNA, fiind citat în calitate de martor în dosarul în care directorul general interimar al CFR SA Ion Alexandru Simu și directorul general adjunct tehnic al companiei, Petru Ceșa, sunt urmăriți penal pentru instigare la abuz în serviciu, respectiv abuz în serviciu.

Sorin Grindeanu a fost chemat în calitate de martor, în condițiile în care CFR SA se află în subordinea Ministerului Transporturilor.

DNA a anunțat luni că directorul general interimar al CFR SA Ion Alexandru Simu și directorul general adjunct tehnic al companiei, Petru Ceșa, sunt urmăriți penal pentru instigare la abuz în serviciu, respectiv abuz în serviciu. Cei doi sunt acuzați de numirea ilegală a lui Simu la conducerea companiei și de concedierea unei angajate pe care o suspectau că ar fi transmis jurnaliștilor detalii despre deciziile ilegale de numire.

Ministerul Transporturilor a reacționat printr-un comunicat de presă în care spune că Sorin Grindeanu „a dat o declarație în fața procurorilor”, fiind „întrebat în legătură cu un dosar instrumentat de către DNA”.

„Sorin Grindeanu a subliniat că, în calitatea sa de ministru al Transporturilor și Infrastructurii, își dorește o clarificare cât mai rapidă a situației şi aflarea adevărului. Preocupările și activitățile desfășurate de către ministru, la minister, se concentrează, de la începutul mandatului, pe dezvoltarea infrastructurii, atragerea de bani europeni și dezvoltarea capacității administrative. Totodată, Sorin Grindeanu precizează că va da curs cu celeritate tuturor solicitărilor venite din partea organelor statului, pentru clarificarea situației”, a transmis Ministerul Transporturilor.

zonia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.