În zilele de 6, 7 și 8 ianuarie, salvatorii hunedoreni au desfășurat 160 de misiuni și intervenții, fiind tot timpul la dispoziția cetățenilor, atât pentru gestionarea optimă a situațiilor de urgență, cât și pentru acordarea primului ajutor medical calificat.
Astfel, paramedicii SMURD au răspuns prompt în 125 de cazuri, cele mai multe solicitări fiind operate de către:
– Detașamentul Deva – 19 intervenții
– Detașamentul Orăștie – 11 intervenții
– Detașamentul Petroșani – 10 intervenții
Tot în această perioadă, pompierii militari au fost solicitați și au acționat pentru localizarea și stingerea a 8 incendii, dintre care 6 s-au produs în locuințe, gospodării sau la anexele acestora, iar două au fost declanșate la autoturisme. Totodată, colegii noștri au participat la 6 intervenții pentru îndepărtarea efectelor negative produse pe fondul vântului puternic.
De asemenea, pompierii au desfășurat și alte 21 de misiuni în sprijinul comunității.