Spitalul Judeţean, cerere de finanţare pentru extinderea Ambulatorului

0
45

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Timişoara, dr Sorin Barac, a declarat, marţi, că unitatea medicală a depus la începutul lunii decembrie proiecte pentru atragerea de fonduri europene nerambursabile prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în vederea realizării unor dotări pentru a reduce infecţiile nosocomiale, dar şi pentru extinderea activităţii din Ambulatoriu.

Cererile de finanţare includ un proiect pentru dezvoltarea Ambulatoriului de specialitate (2,7 milioane de euro), respectiv un alt proiect cu măsuri concrete pentru reducerea infecţiilor nosocomiale (6 milioane de euro).

„La doar câteva zile de la depunere, am fost notificaţi oficial în cadrul platformei digitale, de către dr. Alexandru Rogobete, consilier ministru, responsabil PNRR, că proiectele au trecut etapa tehnică de verificare şi sunt în evaluare pentru acordarea scorului de departajare. Este pentru prima dată (în ultimii 10 ani n.r.) când reprezentanţii Ministerului Sănătăţii sunt în contact permanent cu unităţile sanitare, ceea ce ne dă speranţă că sub coordonarea ministrului Alexandru Rafila, proiectele prin PNRR vor avea o evoluţie favorabilă în scurt timp”, a afirmat dr Sorin Barac.

Proiectul pentru extinderea Ambulatorului vizează dotarea cu ecografe pentru specialităţi precum cardiologie, chirurgie vasculară, chirurgie generală şi gastroenterologie, mamograf cu termosinteză (aparatură care va restarta programul naţional de screening în cancerul de sân) şi computer tomograf. Conform proiectului, se mai au în vedere un echipament de testare neuromotor, staţie de testare efort şi metabolic şi unitate pentru ORL.

Proiectul care are ca obiectiv reducerea riscului de infecţii nosocomiale va permite realizarea unui sistem integrat de control microbiologic al aerului în clădirea „Casa Austria” (Clinica de Chirurgie Plastică şi Mari Arşi) a Spitalului Judeţean, dotarea staţiilor de sterilizare ale blocurilor operatorii şi ale secţiilor cu risc crescut cu aparatură pentru dezinfecţia aerului şi a suprafeţelor, dar şi cu echipament de sterilizare şi protecţie pentru asigurarea asepsiei, dotarea Laboratorul de microbiologie cu o linie automată de microbiologie de ultimă generaţie pentru identificarea microorganismelor şi efectuarea antibiogramelor.

zonia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.