Mandate cu executarea închisorii, puse în executare de oamenii legii

0
30

La data de 29 septembrie, în jurul orei 16:00, polițiștii Orașului Făget- Secția 10 Rurală Făget au pus în executare un mandat emis de Judecătoria Lugoj cu privire la un bărbat în vârstă de 49 de ani, condamnat la 1 an, 10 luni și 20 de zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Acesta a fost depistat în localitatea Margina, din județul Timiș. Persoana în cauză a fost escortată și introdusă în Penitenciarul Timișoara.

La data de 29 septembrie, în jurul orei 16:00, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Timiș au pus în executare un mandat emis de Judecătoria Timișoara cu privire la un bărbat în vârstă de 32 de ani, condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Acesta a fost depistat în municipiul Timișoara, din județul Timiș. Persoana în cauză a fost escortată și introdusă în Penitenciarul Timișoara

La data de 29 septembrie, polițiștii Secției 9 Rurale Jebel au pus în executare un mandat emis de Judecătoria Timișoara cu privire la un bărbat în vârstă de 20 de ani, condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Acesta a fost depistat în localitatea Jebel, din județul Timiș. Persoana în cauză a fost escortată și introdusă în Penitenciarul Timișoara

zonia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.