Şi-au aşteptat consăteanul în întuneric pentru a-i fura lanţul de la gât

0
32

Azi-noapte, polițiști de la Poliția Orașului Bocșa au reținut pentru 24 de ore, 2 bărbați de 21 și 29 de ani, ambii din comuna Dognecea, bănuiți că în noaptea de 19 spre 20 august 2022, i-ar fi smuls unui bărbat de 43 de ani, din aceeași localitate, lanțul de aur pe care îl purta la gât.

Aceștia l-ar fi așteptat pe bărbat pe o stradă lăturalnică, i-ar fi smuls bijuteria de la gât și ar fi dispărut într-o direcție necunoscută, persoana vătămată sesizând Poliția în ziua următoare.

Din investigațiile efectuate, polițiștii i-au identificat pe cei doi bănuiți și au recuperat bunul sustras, în valoare de peste 4.000 de lei, în procent de aproximativ 80%.

În cursul zilei de astăzi, cei 2 bărbați vor fi prezentați procurorului de caz pentru dispunerea de măsuri legale, în cauză cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

zonia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.