Otelec, o destinaţie specială din Timiş, care nu trebuie ratată

0
40

După ce ai pedalat entuziasmat mai mult de 30 de kilometri plecând din Timișoara pe cea mai lungă pistă de biciclete asfaltată din România, fix la capătul țării spre Serbia, te așteaptă o frumoasă recompensă: Otelec. O localitate a cărei existență a cunoscut de-a lungul istoriei suișuri și coborâșuri, însă a rămas permanent legată de râul Bega, care o ancorează frumos și în diverse feluri.

Port și loc de înnoptare a vântureilor de seară

Pe de o parte, ca și cale de navigare când, spre sfârșitul secolului XIX, Bega devine un canal de comunicare foarte important, iar Otelec – unul dintre porturile în care vor ancora vase de pasageri și de transport mărfuri. Se spune că, în acele timpuri, în fiecare joi, un vapor venea de la Otelec în Timișoara, iar gospodinele făceau cumpărături direct de pe puntea acestuia. O poveste care stă să renască astăzi, odată cu planurile de dezvoltare ale autorităților locale din comună.

Pe de altă parte, ca și însoțitor al uneia dintre cele mai importante rezervații naturale din vestul țării: Natura 2000 – Conservarea vânturelului de seară.

Pe pajiștile dintre Uivar, Sânmartinu Maghiar și Otelec, precum și pe terenurile agricole dintre șoseaua Uivar-Pustiniș și Canalul Bega se află una dintre cele mai mari colonii de vânturei de seară. Păsări protejate, aceștia se hrănesc pe pajiștile sărăturoase din zonă, iar terenurile agricole sunt folosite atât de păsările cuibăritoare, cât și cele în migrație care se strâng pentru înnoptare. Îi puteți vedea chiar acum, toamna, când zona se transformă într-un loc tradițional de înnoptare folosit de sute de vânturei.

(mai multe informații: https://milvus.ro/birds/vespertinus/ ).

Școala veche – muzeu și centru cultural

Comunitatea maghiară din comună, foarte dinamică și implicată în evoluația acesteia, își prezintă cultura și tradițiile în diferite feluri. De la festivaluri gastronomice la spectacole de sărbători, de la expoziții la diferite prezentări puteți găsi în vizitele pe care le faceți peste an aspecte ale vieții comunității maghiare din Otelec și satele învecinate.

Unul dintre obiectivele pe care le puteți vizita permanent în localitate este fosta Școală, transformată astăzi în muzeu și centru cultural administrat de Geza Molnar, artist plastic local. Clădirea a fost construită la începutul secolului al XIX-lea și iniţial a funcţionat ca şcoală şi casă de rugăciuni, fiind astăzi cea mai înaltă clădire din pământ bătut din localitate şi cea mai veche clădire din comună care a rămas în forma sa actuală. Turiștii care doresc să viziteze obiectivul sâmbătă și duminică vor fi ghidați de dl. Geza Molnar cu programare la tel. 0726 670432.

Alte locuri de vizitat:

Cimitirul evreiesc

Cimitirul evreiesc din Otelec este unul dintre cele 26 existente în județul Timiș. Se află în imediata apropiere a cimitirului catolic din localitate și in interior se află înmormântați membrii familiilor evreiești din comună, membri care au adus importante contribuții vieții localității.

Mini ferma de struți de la Iohanisfeld

La doar patru kilometri distanță, la Iohanisfeld, vizitatorii pot admira o mini fermă de struți, o interesantă experiență în care proprietarii vă oferă explicații și detalii ale poveștii călătoriei struților în pusta bănățeană.

Suveniruri de la Otelec

Puteți lua acasă flori din pusta bănățeană ! Culese și presate, iar mai apoi aranjate pe felicitări realizate din hârtie reciclată de către artiștii Manuela Marchiș și Cezar Blanda, acestea reprezintă un minunat suvenir realizat de LUN Design (https://www.facebook.com/aboutLUN ). Pentru vizualizarea produselor este posibilă o vizită la atelierul artiștilor din Iohanisfeld și pentru aceasta se poate anunța la tel.0721 793223.

Usturoi și pâine de casă

Deja renumit, usturoiul de Otelec poate fi cumpărat direct de la producătorul local Daniel Veja, iar iubitorii pâinii coapte în cuptor pot face o oprire la magazinul Bikmania unde vor putea găsi în cele două zile și pâine proaspăt pregatită.

Locuri de servit masa

Restaurantul și pizzeria Bikmania situate în Iohanisfeld, locație deja deja cunoscută pentru produsele sale (https://www.facebook.com/Bikmaniabrothers ) sunt accesibile zilnic turiștilor, la fel ca locația Bar Park, iar grupurile care doresc să guste tradiționalul kurtos kolacs maghiar, o pot face sunând în prealabil la tel. 0721 563411 la doamna Virag Maria, a cărei familie duce mai departe această dulce tradiție gastronomică maghiară.

Biciclete de închiriat în Otelec

Celor care doresc să viziteze țara vecină pe biciclete în cele două zile de activități, dar nu pot sau nu doresc să vină din Timișoara pe pistă, li se oferă posibilitatea de a închiria gratuit biciclete chiar din Otelec. Primăria comunei anunță că sunt disponibile gratuit biciclete care pot fi închiriate pe baza actului de identitate. Contact și informații la tel.0725 626898.

zonia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.