Timișoreanul Lorenzo-Cristian, unul dintre cei mai titrați magicieni și iluzioniști din România va urca pe scena TIME FOR MAGIC

0
46

Timișoreanul Lorenzo-Cristian, unul dintre cei mai titrați magicieni și
iluzioniști din România va urca pe scena TIME FOR MAGIC alături de mari
campioni ai lumii, în cel mai tare festival de magie din România, care va
avea loc în 23 octombrie, la Timișoara, la Sala Cosntantin Jude.
La 28 de ani de când făcea primul său truc, Lorenzo-Cristian este astăzi
unul dintre cei mai importanți promotori din țară ai artei iluzionismului.
Deține titlul pentru cel mai mare spectacol de iluzionism din România,
numit „Visul meu” și nominalizarea pentru cel mai mare spectacol de magie
pentru copii cu „Magia Copilăriei”. Este artistul timișorean cu cele mai multe
bilete vândute, având 4 mari spectacole proprii care se joacă în sălile de
teatru, în limbile: română, spaniolă, engleză și germană.
“Am fost fascinat de lumea magiei încă din copilărie. Am trecut de la
amator în martie 2007, când am susținut la Madrid în fața marelui maestru
magician, Pablo Segobriga de Garmany, examenul care mi-a schimbat
viața. În sfârșit, aveam titlul și diploma de magician profesionist, care îmi
confirma priceperea, dincolo de pasiune. Astfel, am avut onoarea să fiu
legitimat ca magician-iluzionist la clubul C.A.P.S. din Madrid.”, ne
povestește iluzionistul Lorenzo-Cristian.
Doi ani mai târziu, devine primul român acceptat în prestigioasa organizație
a magicienilor profesioniști din Europa, faimosul THE MAGIC CIRCLE –
Londra, fiind coleg cu cei mai faimoși iluzioniști, David Copperfield și
Dynamo.
“De peste 20 de ani, mă antrenez ca un sportiv de performanță. Magia nu
are legătură cu puterile supranaturale. Sunt un om normal care s-a
antrenat ani de zile și care a studiat continuu de la arta iluzionismului până
la psihologie, anatomie, fizică sau body language, discipline care mă ajută
să pun în scenă efecte vizuale inexplicabile pentru public.“, declară
iluzionistul Lorenzo-Cristian.

Pasiunea și ambiția sa, l-au situat pe podium la olimpiadele europene de
magie din 2014 și 2017, unde a concurat la categoria Mari Iluzii. Și pentru
că mereu i-a plăcut să se autodepășescă, a doborât un record mondial la
levitații, deținut înainte de celebrul Dynamo. Așa se face că, în 2016,
timișorenii erau părtași la cea mai mare iluzie din România: levitație și
tractare TIR fără șofer, pe care Lorenzo-Cristian o realiza sub ochii
publicului înmărmurit.
El a susținut show-uri de magie la categoria Mari Iluzii, Close UP și Stand
UP, în nenumărate țări, de pe diferite continente și a devenit artistul
ambasador al Timișoarei și al României la diverse evenimente de
promovare și reprezentativitate.
Anul acesta, Lorenzo-Cristian reușește o nouă performanță a carierei sale
și organizează la Timișoara primul Festival Internațional de Magie TIME
FOR MAGIC, care va aduna în 23 octombrie, la Sala Constantin Jude
(fostă Olimpia), pe unii dintre cei mai mari magicieni ai lumii, campioni
europeni și mondiali, cu care a concurat la olimpiadele de iluzionism.
Astfel, festivalul va intra pe agenda evenimentelor pentru Timișoara
Capitală Europeană, un proiect pentru care se luptă de ani de zile și care
se concretizează acum, prin finanțarea primită de la Consiliul Județean
Timiș, prin programul TimCultura 2022, cu speranța că Magic Gala Show
va fi începutul unui festival de tradiție pentru orașul de pe Bega.
“Este pentru prima data când la Timișoara și chiar în România,
performează pe o scenă nume atât de mari din lumea iluzionismului.
Vorbim de campioni europeni și mondiali, artiști de top, pe care publicul din
România are șanse să îi vadă performând live, la Sala Constantin Jude,
într-un show nemaiîntâlnit. Eu voi reprezenta categoria Mari Iluzii. Va fi
grandios. Puțini magicieni din România dețin recuzita care poate fi văzută
în spectacolele noastre. Și ca să vă faceți o impresie, avem o hală de
construcții de recuzite, cât cea a Teatrului Național din Timișoara.”, ne
mărturisește iluzionistul Lorenzo-Cristian și inițiatorul proiectului.

zonia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.