Colegiul Național Pedagogic Carmen Sylva, în careul de aşi la turneul final de rugby pe licee

0
319

La Galaţi, cele mai bune 8 echipe de rugby la nivel de liceu din ţară s-au întrecut între „Haşuri” pentru a stabili noua campioană naţională.

Surpriza plăcută a competiţiei a reprezenatat-o reprezentanta Timişului, Colegiul Național Pedagogic Carmen Sylva care a ajuns până în semifinale, mulţumindu-se cu un onorant loc 4 – menţiune, asta deşi nu are niciun sportiv legitimat la acest sport. Mai mult „Peda” s-a întrecut cu licee care au ramuri sportive, majoritatea de rugby, performanţa fiind astfel cu atât mai mare.

Chiar dacă turneul nu s-a bucurat de cea mai bună organizare şi chiar dacă fair-play-ul nu a fost la el acasă, cu toate că rugby-ul este un sport eminamente în care se pune accent pe sportivitate şi corectitudine, liceenii s-au bucurat de o competiţie în care au luptat cu ardoare în fiecare meci, în fiecare secundă.

„Dacă ar fi concurat liceele fără ramuri sporive, eram primii. Aşa, am urcat totuşi în semifinale şi suntem mulţumiţi că am luptat cu toţi de la egal la egal. Ne-a motivat şi motto-ul celebru din rugby, nu contează pe cine ai în faţă ta, contează pe cine ai alături şi pot spune că aceşti copii s-au avut unul pe altul ca fraţii şi sunt mândru de prestaţia lor”, ne-a spus profesorul Eugeniu Chiriţoiu, antrenorul liceenilor.

Bârladul a câştigat titlul naţional, Bucureştiul este vicecampioana, iar Galaţiul s-a mulţumit cu bronzul.

Lotul Colegiului Național Pedagogic:

Chirilă Mario
Dobra Patric
Fărău David
Fîntîneanu Raul
Olaru Mara
Percec Daria
Sandu Deian
Sarca Diana
Sima Bianca
Șera Șerban
Tătaru Denis

zonia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.