Duminica Tomii 2022, semnificaţii, tradiții și superstiții

0
37

Pe 1 mai 2022, în calendarul creștin ortodox este prăznuit Sfântul Apostol Toma, sărbătoare cunoscută și sub denumirea Duminica Tomii. Duminica Tomii pică în fiecare an în prima duminică de după Paște. Cum în 2022 Paștele ortodox a fost sărbătorit pe 24 aprilie, Duminica Tomii pică pe 1 mai.

Pe data de 1 mai 2022, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Toma. Deși în popor este cunoscut ca Toma necredinciosul, biserica arată că, de fapt, Sfântul Apostol Toma nu ar trebui considerat necredincios.

Duminica Tomii este momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor săi prin ușile încuiate. Dintre toți, Sfântul Apostol Toma a fost cel care s-a îndoit de Învierea Mântuitorului.

„Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”, acestea sunt cuvintele rostite de Sfântul Apostol Toma, potrivit crestinortodox.ro.

Pentru că a avut nevoie de dovezi pentru a crede cu adevărat în Învierea lui Iisus Hristos, Sfântul Apostol Toma a fost numit de mulți Toma necredinciosul. Mântuitorul Iisus Hristos l-a îndemnat să îi atingă rănile pentru a se convinge, moment în care Sfântul Apostol Toma a mărturisit că Iisus Hristos este fiul lui Dumnezeu și că a Înviat din morți.

Se spune că în Dumnica Tomii există o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții care se respectă. Pentru că este o zi de sărbătoare, credincioșii nu au voie să muncească în această zi. La țară, bărbații nu au voie să lucreze pământul sau să facă treburi în gospodărie. Nici femeile nu au voie să lucreze, astfel că de Duminica Tomii nu se spală rufe, nu se calcă și nici nu se coase. Toate aceste activități sunt complet interzise și se crede că cei care muncesc în această zi vor avea parte doar de rele.

În Duminica Tomii, credincioșii obișnuiesc să ducă la biserică ouă roșii și colaci. Acestea sunt sfințite de preot, iar mai apoi, credincioșii le dau de pomană celor sărmani. În anumite zone ale țării există tradiția ca aceste pachete să fie puse într-un coș care mai apoi să fie pus într-o apă curgătoare. Se crede că bucatele vor fi purtate către sufletele morților și că aceștia se vor putea elibera de păcate.

O altă superstiție spune că nu este bine ca oamenii să se certe în Duminica Tomii. Cei care spun vorbe urâte în această zi sau varsă lacrimi vor avea parte de un an destul de greu, cu multe cumpene.

 

zonia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.