Un grav incident s-a produs la Spitalul Județean: un pacient a luat foc pe masă

0
32

Scene de groază  la Spitalul Județean Timișoara, la Casa Austria. Un pacient a luat foc pe masa de operație .

Este vorba de un bărbat de 84 de ani care a suferit arsuri la nivelul feței. Medicul care efectua operația a fost rănit ușor la mâini. Pacientul de 84 de ani se simte bine, este intubat, iar starea sa de sănătate nu-i pune viața în pericol. Intervenția a avut loc în cursul zilei de joi, 31 martie, la ora 11.

Este posibil să se fi produs o flamă care, în combinație cu oxigenul din jurul pacientului, mai exact de pe masca de oxigen, a aprins câmpurile din jurul zonei unde se lucra. Medicul, cu o experiență de 37 de ani, care a încercat să-l stingă, a suferit arsuri la nivelul mâinii stângi.

„Cu privire la incidentul din data de 31 martie 2022, care a avut loc la un spital din Timișoara, în care un pacient a suferit arsuri pe corp în timp ce se afla într-o operație, azi, 01 aprilie 2022, polițiștii Secției 2 Poliție Timișoara s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt cât și a împrejurărilor care au dus la acest incident”, spun cei de la IPJ Timiş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.