Un an de învățământ în pandemie

0
17

Pe 10 martie 2020 autoritățile anunțau închiderea tuturor instituțiilor de învățământ din România, ziua de 11 martie 2020 marcând începutul unei perioade pline de provocări pentru întreg sistemul de  învățământ, care a fost nevoit să-și închidă porțile, să transfere cursurile în mediul online, unele pe parcursul întregului an, altele alternând cu învățământul hibrid pe diferite perioade, în funcție de restricțiile impuse de situația epidemiologică.

Ultimul an a însemnat pentru actorii din din școli și universități reorganizarea „din mers” a modalității de funcționare, a uneltelor și resurselor educaționale, a tehnicilor de pedagogie și, nu în ultimul rând, a interacțiunii dintre cadre didactice, studenți și colegi.

Rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, recunoaște că trecerea la învățătântul online a însemnat o schimbare de paradigmă în învățământ: „Până la urmă, cred că trebuie să luăm și partea bună a lucrurilor, în sensul că ne-am adaptat, în acest an. Pentru noi, la Universitatea Politehnica Timișoara, a fost mai ușor, pentru că am avut un sistem destul de bine pus la punct, mă refer la Centrul de e-Learning și Campusul Virtual, care au derulat activități online și înainte de pandemie. Cadrele didactice care nu au predat în sistemul de învățământ la distanță au fost nevoite doar să-și adapteze cursurile la o platformă deja existentă, nu a trebuit să dezvoltăm un sistem de la zero. Din acest punct de vedere, a însemnat foarte mult faptul că profesorii au avut la dispoziție instrumentele software necesare. Ne-am extins foarte mult pe această zonă. Am început să dăm tot mai multe, iar în final toate, examene în sistemul online. Singurul incovenient rămâne zona de aplicații, în unele cazuri, acolo unde există instalații mai complexe, pentru care a fost mai greu să se filmeze lucrarea de laborator”.

În ultimul an s-a înregistrat o creștere majoră a resurselor utilizate pentru învățământul online în Campusul Virtual al UPT, au fost achiziționate echipamente necesare pentru activitatea online, au fost dezvoltate instrumente digitale, inclusiv de către studenți, dar și cursuri online deschise, prin Centrul de e-Learning.

Referitor la ce urmează, pentru acest an, conducerea UPT a propus Senatului metodologii flexibile, care au lăsat facultăților libertatea de a organiza cursurile într-un sistem hibrid de învățământ sau de a rămâne în sistemul online. Majoritatea facultăților au ales, până acum, să rămână în mediul online. În urma consultărilor cu studenții pentru fiecare măsură adoptată, facultățile au programat activitățile aplicative în sistem hibrid, pe grupe restrânse, în special pentru studenții din anii I sau cu cei din anii terminali, pentru pregătirea licenței sau a dizertației.

Pentru viitor, UPT are în plan să doteze unele dintre amfiteatre cu un sistem de camere video performant care să se adapteze după mișcarea celui care predă. În acest fel, studenții pot alege, în cazul cursurilor, chiar după revenirea la normalitate, dacă participă fizic sau online. De altfel, s-a constatat o prezență mult mai mare la cursuri de când s-a trecut la varianta online a acestora.  În ceea ce privește admiterea, anul trecut UPT a venit cu o premieră – admiterea pe bază de portofoliu educațional – pe care o va păstra și în acest an.

La un an de la debutul „distanțării sociale” a educației, în cadrul ediției #24 a webinariilor Împreună Online, organizate de Centrul de e-Learning – rectorii celor patru mari universități din Timișoara, alături de inspectorul școlar general din Timiș au discutat despre experiențele unui an de educație în pandemie și au răspuns la întrebări, într-o sesiune interactive, transmisă și pe pagina de Facebook a UPT.

zonia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here