Acasă Eveniment Doi tineri şi-au pierdut viaţa la Comloşu Mare după ce maşina în...

Doi tineri şi-au pierdut viaţa la Comloşu Mare după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp

0
7

A fost solicitată descarcerarea pentru a interveni la un accident rutier. O mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile. În autoturism se aflau cinci persoane (o persoană de 19 ani, două persoane de 17 ani și alte două persoane de 15 ani), dintre care trei au rămas încarcerate. Extragerea victimelor a fost foarte dificilă, deoarece în urma impactului autoturismului cu un stâlp de electricitate, acesta s-a rupt și a căzut peste autoturismul răsturnat.

Din cele cinci persoane aflate în autoturism, trei au fost transportate la spital în stare de conștiență, iar două victime (dintre cele încarcerate, cele de 15 ani) au fost declarate decedate.

11 pompieri au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare grea și un echipaj SMURD. De asemenea, la locul intervenției au intervenit echipaje de poliție și 4 echipaje de la ambulanță.

„Un tânăr în vârstă de 19 ani a condus un autoturism dinspre Comloşu Mic înspre Comloşu Mare, iar la un moment dat într-o curbă la dreapta a pierdut controlul autoturismului și a părăsit partea carosabilă pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un stâlp, ulterior cu gardul unui imobil. În urma impactului a rezultat decesul a doi tineri și rănirea unuia”, au precizat reprezentanţii IPJ Tim

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

https://jurnaldevest.ro/
%d blogeri au apreciat: