Un bărbat care muncea în pădure a murit după ce a tăiat un lemn care i-a căzut în cap! Inspectorii ITM au început o anchetă

0
12

Accident grav, în această dimineață, într-o pădure din Banat! Un bărbat de 52 de ani a murit după ce a fost lovit în zona capului de un arbore pe care l-a tăiat.

Accidentul nefericit s-a petrecut într-o pădure pe raza localității Zăgujeni din județul Caraș-Severin.

Bărbatul era la muncă, alături de alți doi colegi.

”În această dimineață, Poliția Municipiului Caransebeș a fost sesizată despre faptul că un bărbat a decedat în urma unui accident suferit în pădure, în zona Zăgujeni. La fața locului s-a deplasat de urgență echipa operativă din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Caransebeș împreună cu un polițist criminalist și specialiști de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin. Din primele cercetări, s-a constatat că 3 bărbați, angajați la o societate comercială, desfășurau activități de exploatare forestieră în pădurea din apropierea localității Zăgujeni. În timpul activităților, unul dintre cei 3 bărbați, în vârstă de 52 de ani, a fost lovit în zona capului de o bucată desprinsă dintr-un arbore secționat de acesta”, transmit reprezentanții IPJ Caraș-Severin.

Echipajul de Ambulanță sosit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru bărbatul de 52 de ani, decât să constate decesul.

În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uciderea din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și se continuă cercetările.

zonia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here