CCR: Amenzile pentru încălcarea ordonanțelor militare sunt neconstituționale.

0
2

 Curtea Constituțională a României a decis că actul normativ prin care amenzile au fost majorate este neconstituțional. Practic, amenzile colosale vor fi anulate, iar cei care au plătit deja sancțiunile vor putea cere banii înapoi. Însă, toți trebuie să se adreseze instanței, care are de acum decizia CCR în baza căreia va decide anularea.

„Nerespectarea prevederilor art. 9 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 10.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice”, se arată în OUG declarată neconstituțională. Amenzile se refereau la încălcarea restricțiilor impuse în timpul stării de urgență.
„Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator”, se mai arată în OUG declarată neconstituțională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here