Mărturie în lacrimi a unui cadru medical din Suceava: “Nu vor să ne mai testeze”

0
10

Sute de cadre medicale au protestat în fața Direcției de Sănătate Publică Suceava pentru a fi testate de coronavirus, după ce li s-a transmis că nu există teste.

”Nu vor să ne mai testeze, ca să lucrăm în continuare”, a spus una dintre persoanele ieșite în stradă, în Monitorul de Suceava.

“Suntem un grup de vreo 40 de persoane, nu îmi dau seama exact. Suntem răsfirați la doi metrii. Coada depășește corpul de la boli infecțioase și nu-i văd pe toți. Ne-au spus că nu mai sunt teste.

Asistenta-șefă de la UPU (n.r.-Unitatea de Primiri Urgențe) plângea. Și ne-au spus că nu sunt teste. Adevărul este altul. Sunt teste. Nu vor să ne mai testeze, ca să venim să lucrăm.

Pentru că dacă ne testăm suntem obligați să stăm 14 zile în autoizolare. Și atunci spitalul nu mai are oameni. Fac asta doar ca să venim să lucrăm în continuare.

Ce să facem? Noi nu avem dreptul să știm dacă suntem infectați sau nu? Pentru familiile noastre? Vă rog să mă credeți, vă spun cu mâna pe suflet, eu vreau să știu dacă familia mea are ceva.

Dacă nu are, eu mă autoizolez și vin și lucrez, da? Că nu mi-e greu, am fost instruită, la noi pe secție am fost instruiți, cum să ne îmbrăcăm, cum să ne dezbrăcăm, cum să ne protejăm.

Vreau doar să știu dacă sunt negativ, dacă sunt negativ, bagajul este pregătit acasă, mă autoizolez unde ne-au dat locație, voi sta acolo și voi veni să lucrez la spital cât pot. Dar acasă nu mă mai duc. Am familie, am părinți, am copil. (plânge) Mă scuzați.”, a spus cadrul medical din cel mai important spital al județului.

Aceasta spune că singura persoană de la conducerea spitalului care a venit a fost asistenta-șefă, Mihaela Hreceniuc, care îi ține locul fostului director .

”Plângea, păcat că nu am filmat-o. Plângea și ne spunea: felelor, nu sunt teste! Dar eu nu vreau să plec acasă, stau aicea, da?! Ni s-a spus la un moment dat că ora 9.00 o să vină teste.

D-na Mihaela Hreceniuc a sunat la d-na doctor Zorescu (n.r.-de la DSP) și am auzit-o că a dat pe speaker. Ea săraca a dat pe speaker ca să auzim și noi. Și a spus că nu sunt și nu vor veni teste. De ce? De ce? Domnul Arafat a spus că ne testează pe toți, nu?! Ce să înțeleg, chiar asta s-a vrut: să se facă in spital Covid în mijlocul orașului?”, a mai spus aceasta.

Sursa: Monitorul de Suceava

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here