Coronavirus în România.Marcel Vela ”Transportul rutier de persoane spre și dinspre Italia, suspendat până la sfârșitul lunii martie

0
2

Transportul rutier de persoane în trafic internaţional spre şi dinspre Italia este suspendat până la sfârşitul lunii martie, a anunţat luni ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela, care a făcut publice măsuri în contextul cazurilor de infectare cu coronavirus.

”Se aprobă suspendarea transportului rutier de persoane în trafic internaţional spre şi din Italia din 10 martie până în 31 martie, ora 12. Operatorii de transport care tranzitează Italia au obligaţia de a comunica cetăţenilor români că vor intra în carantină sau izolare”, a declarat ministrul de Interne.

Potrivit acestuia, s-a aprobat suspendarea sau interdicţia introducerii de noi trenuri directe spre Italia din 12 martie până la 31 martie.

”A fost decisă şi sistarea programelor de studii prin schimburi de experienţă până la 31 martie dacă nu au fost începute până acum. De asemenea, este suspendată practica în spitale a elevilor şcolilor postliceale. Supermarketurile, magazinele au obligaţia de a dezinfecta des cărucioare, suprafeţe, clanţe şi de a lua măsuri pentru evitarea aglomeraţiei, mai ales la casele de marcat. Conform ministrului, se aprobă desfăşurarea activităţilor cu sub 200 de persoane, fără avizul DSP. Toate instituţiile publice şi private au obligaţia de a asigura materiale sanitare la toalete şi dezinfectarea frecventă”, a subliniat ministrul interimar de Interne.

De asemenea, ministrul interimar de Interne, Marcel Vela, ministrul interimar al Sănătății, Victor Costache, și ministrul Transporturilor, Lucian Bode, au anunțat, luni dimineața, suspendarea zborurilor din și spre Italia, pe toate aeroporturile din țară, începând din 9 martie și până în 23 martie. Măsura este valabilă pentru toate aeroporturile din România, iar cei care vin indirect, prin intermediul unor zboruri cu escală, vor intra în carantină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here