O fetiță de 3 luni a murit singură în casă, la Drăgușeni, în timp ce mama ei era afară și urmărea o intervenție la un accident rutier

0
3

Astăzi, în localitatea Drăgușeni a avut loc un accident rutier în care o persoană și-a pierdut viața, iar alte trei au ajuns la spital cu răni. În paralel, s-a peterecut o altă tragedie. Este vorba despre o fetiță de 3 luni, care a murit în timp ce mama ei a ieșit la poartă să vadă intervenția pompierilor.

După aproximativ 10 minute, femeia de 24 de ani s-a întors în casă și a remarcat faptul că fetița ei nu mai respiră. Ea le-a solicitat paramedicilor care interveneau la accident să o ajute, iar aceștia au făcut manevrele de resuscitare însă, din păcate, fetița nu a mai putut fi salvată. Potrivit autorităților, s-a cerut inclusiv intervenția unui elicopter SMURD.

Trupul fetiței de 3 luni a fost dus la morga Spitalului municipal Fălticeni în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei exacte a decesului.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă ce va fi soluționat procedural.

Mama fetiței nu este căsătorită și mai are un copil de 4 ani. Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava au sesizați de către oamenii legii, iar minorul a fost internat într-un centru de primiri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here