Asistent medical care a îngrijit bolnavi cu coronavirus în Germania, internat la spital în Timişoara pentru investigaţii

0
2

Un tânăr de 25 de ani, care lucra ca asistent medical în Germania şi a revenit în România după ce a îngrijit mai mulţi bolnavi de coronavirus, este internat la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al unităţii, Virgil Musta.

Potrivit acestuia, medicii i-au recoltat tânărului probe medicale care vor fi trimise, spre analize, la Bucureşti.

“Este un tânăr de 25 de ani, asistent medical în Germania, care, în perioada 25 ianuarie-2 februarie, a îngrijit patru pacienţi cu coronavirus. În 7 februarie a venit în vizită la părinţii din Reşiţa, dar şi-a vizitat şi sora şi cumnatul care locuiesc în Gărâna. De ieri (marţi n.r.) simte febră şi tuse seacă, fără insuficienţă respiratorie; o formă uşoară de boală. Este internat la ora actuală la noi, în departamentul special, are medic dedicat care intră echipat cu echipament de protecţie de maximă siguranţă şi s-au recoltat probele pentru coronavirus, urmând să fie trimise probele prin Direcţia de Sănătate Publică la Bucureşti, pentru confirmare”, a detaliat Virgil Musta.

Sursa: AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here