De azi intră în vigoare modificările şi completările la O.U.G. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române

0
4

Începând de azi, 26.01.2020, intră în vigoare Legea nr. 192/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, care modifică şi completează OUG nr.104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române.

Actul normativ aduce completări şi clarificări atribuţiilor prevăzute de lege, acestea vizând atât drepturile şi obligaţiile poliţiştilor de frontiera aflaţi în exerciţiul funcţiunii, precum şi drepturile şi obligaţiile cetăţenilor.

Printre măsurile preventive folosite de polițiștii de frontieră pentru asigurarea ordinii și siguranței publice în zona de competenţă, se numără legitimarea, stabilirea identităţii persoanelor şi controlul corporal, al bagajelor şi al vehiculelor.

Un aspect important de precizat este acela că, aceste modificări legislative nu vizează activităţile aferente efectuării formalităţilor de control la trecerea frontierei, derulate în punctele de trecere, atunci când cetăţeanul român sau străin se prezintă la ieşirea sau intrarea în/din ţară.

Detalii privind modalitatea practică de punere în aplicare a legii se regăsesc într-un ghid elaborat de instituţia noastră şi care este postat pe situl poliţiei de frontieră https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i-ghid-de-aplicare-a-legii-1922019-19366.html.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here