Accident cu cinci persoane rănite la Comloşu Mic

0
19

Un accident rutier soldat cu rănirea a cinci persoane, în care au fost implicate un autocar, un microbuz şi un autoturism, a avut loc astăzi pe raza localităţii Comloşu Mic.

În accident au fost implicate un autocar care transporta 30 de persoane, un microbuz cu şase persoane şi un autoturism cu patru persoane. În urma impactului, cinci persoane din autoturism şi microbuz au necesitat îngrijiri medicale, prezentând traumatisme minore. Au fost transportate la CPU Jimbolia. Nicio persoană din autocar nu a necesitat îngrijiri medicale, acestea au fost preluate şi transportate de un alt autocar”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, Elena Megherea.

La locul intervenţiei s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autosanitară SMURD, o autospecială de transport personal şi victime multiple, precum şi o ambulanţă.

ISU Timiş a asigurat măsurile PSI şi de prim ajutor medical.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here