Trei români ucişi de caniculă în Italia. A fost cea mai caldă zi din istoria Europei

0
13

Valul de caniculă a atins astăzi apogeul! Trei români au fost ucişi de aerul fierbinte, în Italia! Iar un al patrulea conaţional este în comă. Printre victime se află şi o româncă a cărei zi de naştere era astăzi. Străzile sunt ca un cuptor. Ministerul de Externe de la Bucureşti a emis atenţionări de călătorie pentru românii aflaţi în vacanţă. În Franţa, de exemplu, niciodată în istorie termometrele nu au mai măsurat 45 de grade la umbră!

Italia a fost a treia zi consecutivă sub atenţionare de cod roşu. Temperaturile au ajuns cu uşurinţă la 43 de grade Celsius în câteva oraşe, inclusiv la Roma.

Larisa Axinia, corespondentul Observator la Milano, spune că “simţi, efectiv, că nu ai aer. Nici noaptea nu se poate dormi. Este extrem de cald. Transpiri stând pe loc“.

Un şofer român a murit în timp ce dormea în camionul său, parcat în Treviso. L-ar fi doborât căldura, scrie presa italiană. Un alt conaţional este în comă, după ce a stat ore bune în soare, pe un şantier de construcţii din Italia.

Iar o româncă ce lucra ca îngrijitoare a murit chiar de ziua ei. Avea 63 de ani şi a făcut infarct, scrie presa italiană.

Ieri, autorităţile din peninsulă au anunţat că un român care avea probleme cardiace a fost răpus de caniculă.

Şi în Franţa, autorităţile sunt în alertă maximă. Temperaturile au depăşit 45 de grade Celsius, la umbră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here