O fetiță de 11 ani și-a salvat mama și frățiorul în vârstă de un an și șase luni, căzuţi într-o râpă!

0
84

O fetiţă de 11 ani este o adevărată eroină după ce şi-a salvat mama şi frăţiorul de un an jumate, căzuţi într-o râpă.

S-a întâmplat pe Cheile Carașului. O mamă cu doi copii, o fetiță de 11 ani și un băiețel de un an și 6 luni transportat de femeie în spate, într-un port-bebe, s-au rătăcit de grup cu care erau, iar la un moment dat, femeia a alunecat și a căzut într-o râpă adâncă de aproximativ 10 m. A reușit să se prindă de niște crengi, dar a rămas suspendată la o distanță de circa 3 m de cărarea de pe marginea râului Caraș.

Fata de 11 ani, nu s-a panicat, a dat dovadă de maturitate și curaj și a apelat numărul de urgență 112. De îndată au pornit spre ei un echipaj al Detașmentului de Pompieri Reșița, un echipaj al Poliției, doi salvamontiști, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, viceprimarul și un angajat al Primăriei Carașova.

Cu ajutorul indicațiilor date de copilă prin telefon, cele trei persoane au fost găsite ușor, iar salvamontiștii împreună cu pompierii au extras mama și băiețelul din râpă și i-au predat echipajului SAJ.

Din fericire, femeia era echipată corespunzător pentru drumeție și nu au suferit răni, nici ea și nici băiețelul.

(sursa foto: radioresita.ro)

zonia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here