Amenzi pentru şoferii maşinilor de mare tonaj care intră în zone interzise din oraş! Un tir a trecut chiar prin faţa Catedralei

0
62

Polițiștii locali au continuat în această perioadă verificările cu privire la depistarea conducătorilor de autovehicule de mare tonaj care nu respectă prevederile legale referitoare la circulația pe raza municipiului Timișoara.

Astfel, în ultima săptămână, un număr de 16 conducători auto de autovehicule de mare tonaj au fost amendaţi de polițiștii locali pentru diverse abateri, sancțiunile ridicându-se la suma de 46.400 lei.

Cele mai frecvente încălcări ale legislației au fost constatate în această săptămână în zonele Pasajul Jiul cu Republicii, pe Pestalozzi și chiar pe Bdul Regele Ferdinand, în zona centrală.

Poliția Locală Timișoara continuă acțiunile pe această linie și atrage din nou atenția conducătorilor auto de autovehicule de mare tonaj să respecte legislația în vigoare, să se informeze atunci când ajung în Timișoara și să următească indicatoarele rutiere care restricționează sau interzic accesul pe anumite sectoare de drum, să achite taxele în cazul în care tranzitează Timișoara, să nu parcheze autovehiculele grele pe teritoriul Timișoarei și să nu circule decât pe rutele stabilite“, transmit reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara.

zonia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here